Accident de muncă la Brașov
Publicat de MIRELA ROTAR, 20 iunie 2020, 14:38
Polițiștii brașoveni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.
Potrivit IPJ Brașov, polițiștii au fost sesizați ieri cu privire la faptul că un angajat al unei societăți comerciale care își desfășoară activitatea pe raza municipiului Brașov, a fost implicat într-un accident de muncă.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, cadrele de poliție au stabilit faptul că bărbatul în cauză, aflându-se în cadrul programului de lucru, s-ar fi accidentat în timp ce manevra un utilaj de gresare pentru arcuri, fiind transportat la spital pentru investigații medicale.
Cu privire la acest incident au fost înștiințați reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov, precizează sursa citată.
Alina Andrei