UPDATE Accident cu șase victime la Saschiz
Publicat de radiomures, 28 iunie 2017, 13:30 / actualizat: 28 iunie 2017, 16:14
UPDATE ORA 16: 00 Traficul rutier a revenit la normal.
***
Potrivit primelor informații furnizate de ISU Mureș, la fața locului s-a deplasat Detașamentul Sighișoara, cu două autospeciale și 10 subofițeri.
Accidentul s-a produs în urma impactului dintre un autoucamion, un microbuz și un autoturism, a precizat pentru Radio Tg. Mureș purtătorul de cuvânt al ISU Mureș, Cristian Virag:
La ora 13,12, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Horea al județui Mureș a fost solicitat să intervină, prin intermediul numărului de urgență 112, în localitatea Saschiz în cazul producerii unui accident rutier în care au fost implicate un autocamion de transport marfă, un microbuz și un autoturism.”
La locul accidentului s-a constatat decesul unei persoane, iar 5 sunt rănite ușor. Revine căpitanul Cristina Virag:
După ajungerea la locul accidentului și executarea recunoașterii, s-a constatat că conducătorul autoturismului era singura persoană încarcerată și a fost catalogat cu cod negru, iar celelalte 5 persoane, victime rezultate din accident, printre care și un minor, au fost catalogate cu cod verde.”
Rodica Boariu/Evelina Racoțean