Accident cu şase autovehicule, aseară pe A1

Publicat de Rotar Mirela, 30 ianuarie 2023, 06:48
Traficul rutier pe autostrada A1, pe sensul Sibiu – Boiţa a fost deviat aseară, pe DN1/DN7, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate şase autovehicule şi nouă persoane, dintre care una a decedat după ce a căzut de pe un pod, a anunţat ISU Sibiu.
Potrivit sursei citate, o persoană a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.
În urma evaluării medicale, şapte persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, refuzând transportul la spital.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, a declarat că accidentul s-a produs în zona Tălmaciu – Tălmăcel, la kilometrul 227 al autostrăzii.