Accident cu doi morţi şi un rănit grav în municipiul Săcele
Publicat de radiomures, 19 august 2016, 10:46
Acesta s-a produs după ce un autoturism a intrat în această dimineaţa într-un stâlp de pe strada George Moroianu din Săcele, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Ciprian Sfreja.
Acesta a menţionat că la faţa locului s-a intervenit cu două echipaje SMURD, o ambulanţă şi o autospecială cu apă şi spumă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, Liviu Naghi, accidentul a avut loc după ce şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului şi a lovit un stâlp de beton de pe marginea drumului.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Toţi pasagerii autoturismului erau din municipiul Săcele.