Accident cu 2 răniți, în apropiere de Mediaș

Publicat de Corina Muntean, 6 februarie 2020, 17:28 / actualizat: 12 iulie 2020, 16:07
Evenimentul rutier s-a petrecut cu puțin timp în urmă pe DN 14, în afara localității Târnava.
Potrivit ISU Sibiu, un conducător auto de 67 ani care circula spre Mediaș, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 65 ani din Axente Sever.
O altă mașină condusă de un tânăr de 19 ani din Valea Viilor, pentru a evita impactul a intrat în șanț.
În urma accidentului 2 persoane au fost rănite și au fost transportate la CPU Mediaș de către echipajele de urgență sosite la fața locului.
La această oră, traficul rutier pe sensul spre Sibiu este blocat, iar polițiștii desfășoară cercetarea la fața locului.
Sorin Şchiopu