Accesul în piețele din Tg.Mureș va fi permis controlat

Publicat de MIRELA ROTAR, 15 aprilie 2020, 11:54
Noile reguli de organizare a piețelor permite vânzarea de fructe și legume doar de către producători autorizați, fiind excluși comercianții intermediari.
Totodată, aceștia trebuie să respecte regulile de igienă și de distanțare socială.
Și, pentru că în perioada următoare se așteaptă o aglomerație în aceste spații pentru că urmează Paștele ortodox, Administrația Piețelor a scos mai mulți oameni pe teren, care vor limita accesul cetățenilor dacă numărul acestora va fi prea mare.
Directorul Administrației Piețelor din Târgu Mureș, Valer Ujică:
Avem inclusiv afișe montate în fiecare piețe pentru respectarea distanței sociale de minim 1,5 metri între producători sau comercianți. Practic, se reduce numărul meselor însă, nefiind sezon plin, avem posibilitatea să îi aranjăm în așa manieră pentru că nu toți sunt prezenți în piață. Cumpărătorii trebuie să respecte regulile de distanță socială și ar trebui, așa cum spune toată lumea, să poarte și ei măști. Noi nu le putem impune să poarte măști, decât angajaților noștri.
Toate piețele agroalimentare din Târgu Mureș vor fi deschise în zilele următoare, cu excepția zilei de duminică, prima zi de Paște.
Raluca Creţ