Abonamentele de transport, valabile până la sfârşitul acestei luni.
Publicat de radiomures, 18 ianuarie 2012, 00:00
Abonamentele pensionarilor tîrgumureşeni la transportul în comun pe 2011 sunt valabile până la sfârşitul acestei luni.
Eliberarea noilor legitimaţii a început acum două zile, în 16 ian., însă până în 31 ianuarie sunt valabile legitimaţiile pe semestrul II al anului 2011.
Până în acest moment nu s-au înregistrat probleme la eliberarea abonamentelor, a arătat coordonatorul de transport al Siletina, Ioan Truţă.
În 13 ianuarie au expirat şi biletele compensate pentru pensionarii sub 55 de ani. Aceştia au avut ocazia, începând cu 4 ianuarie, să îşi achiziţioneze bilete pe anul 2012.
Ei beneficiază lunar de 20 de călătorii subvenţionate 50% din bugetul local.
Biletele compensate se eliberează semestrial, începând din lunile ianuarie şi iulie, achitând 50% din contravaloarea biletelor.
Tîrgumureşenii peste 55 de ani care solicită eliberarea legitimaţiei gratuite de călătorie trebuie să prezinte un cupon de pensie pe luna decembrie 2011 sau ianuarie 2012, buletinul sau cartea de identitate şi o fotografie tip buletin.
Totodată, pensionarii trebuie să achite o taxă de 5 lei, contravaloarea imprimatului.
Raluca Creţ