„ABEL”-Expoziție de pictură, desen și obiect de George Mircea, la Galeria de artă a Uniunii Artiștilor Plastici din Tg.Mureș

Publicat de RADU FLOREA, 25 octombrie 2015, 19:30
Semnal expozițional de excepție la galeriile UAPR de la Palatul Culturii din Tg.Mureș!
Marți seara, în 27 octombrie la galeria filialei mureșene a Uniunii Artiștilor Plastici, George Mircea prezintă publicului cu începere de la ora 17,00, expoziția de pictură, grafică și obiect, intitulată „ABEL-Cavalerul cu mâna la piept”.
Cunoscut publicului mureșean prin Grădinile sale, o primă expoziție personală vernisată în 2002 la Tg.Mureș și din participarea la expozițiile colective Totem-2010 și Sacrificiu-2014 ale UAP Tg.Mureș, George Mircea face parte din generația tânără de artiști români contemporani ajunsă la deplina maturitate de exprimare ca stil și mesaj.
Îl recomandă nu doar instrucția academică și titlul de doctor în arte vizuale al Universității naționale de Arte București în 2011 ci și consistenta activitate plastică recunoscută în țară și peste hotare în marile capitale culturale europene. Lucrările sale sunt prezente în expoziții permanente la Bistrița, Cluj, București dar și la Heilbronn și Roma precum și în colecții publice de stat din Bistrița, Sf.Gheorghe,Bacău, Chișinău, Madrid, Paris, Roma, Veneția, Berlin și Budapesta. Este autor al numeroase studii de specialitate cum sunt: „Carnavalul de la Veneția” și „Epifanii ale corpului, ultimul Paraschiv” cuprinse în cadrul publicației „Explorări în cadrul artelor vizuale” a Universității Naționale de Arte și a tezei doctorale „Ordine și carnaval” apărute la editura Paralela 45.
Radu Florea