A accidentat mortal un pieton şi a fugit de la locul faptei
Publicat de radiomures, 10 octombrie 2012, 00:00
Poliţiştii harghiteni au reuşit să-l prindă pe tânărul vinovat de accidentul de aseară, el fiind cercetat pentru ucidere din culpă. Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că , aseara, pe DN13 A, pe raza comunei Brădeşti, un bărbat de 63 de ani a fost surprins şi accidentat mortal de un autoturism care circula din sens opus. Şoferul a părăsit locul accidentului, iar poliţiştii au efectuat cercetări toată noaptea şi în cursul dimineţii au reuşit identificarea şi prinderea lui. Tânărul de 32 de ani, din localitatea Mugeni, este cercetat pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. El este cunoscut oamenilor legii, fiind condamnat în trecut pentru furtul mai multor autoturisme.
Ioana Dima