A XX-a ediţie a Festivalului Intercultural ProEtnica de la Sighişoara, în august
Publicat de Stan Lucian, 27 iunie 2024, 18:03
Cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Intercultural ProEtnica de la Sighişoara va avea loc în perioada 28 august- 1 septembrie. La evenimentul organizat de Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara vor fi prezenți reprezentanţii celor 20 de etnii din România.
Potrivit unui proiect de hotărâre aprobat, joi, de Consiliul Local Sighişoara, evenimentul se va derula în Piaţa Cetăţii, Piaţa Muzeului şi pe strada Bastionului, iar administraţia locală a oraşului va pune la dispoziţia organizatorilor, cu titlu gratuit, Sala Festivă şi Sala Mică din clădirea Primăriei Municipiului Sighişoara şi Sala de spectacole a Şcolii de Muzică, cunoscută drept Sala Sander.
Festivalul ProEtnica este locul de întâlnire a minorităţilor naţionale din România, o sărbătoare a diversităţii şi a bogăţiei culturale a minorităţilor naţionale împreună cu etnicii români, toţi deopotrivă, cetăţeni ai României.