A treia doză de vaccin împotriva COVID-19 va fi administrată în România începând de marţi
Publicat de MIRELA ROTAR, 27 septembrie 2021, 07:06
Mâine începe şi în România administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID.
Vor putea face acest rapel persoanele care au mai mult de şase luni de la administrarea dozei a doua. Se vor putea folosi vaccinurile pe bază de ARN mesager, respectiv Pfizer-BioNTech şi Moderna, indiferent de schema iniţială.
Doza a treia este ferm recomandată în special persoanelor de peste 65 de ani, bolnavilor cronici, precum şi personalului medico-social şi din învăţământ.
Programarea se va putea face prin intermediul platformei speciale, dar doritorii se vor putea prezenta şi direct la centrele de vaccinare.