A tâlhărit o femeie în vârstă în plină zi
Publicat de radiomures, 12 iulie 2017, 12:15
Târgumureșeanca de 76 de ani merge către casă, în cartierul Dâmbu Pietros, când un bărbat necunoscut a i-a smuls de la gât lănţişorul din aur cu medalion, după care a fugit spre str. Godeanu.
Bărbatul a fost urmărit de către un martor ocular, care l-a prins şi l-a reținut până la sosirea echipajelor de poliţie din cadrul Biroului de Ordine Publică şi de Investigații Criminale.
Suspectul, de 53 de ani, din municipiul Tg. Mureş, a recunoscut comiterea faptei şi a fost reţinut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate de către poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
Prejudiciul in valoare de 500 de lei a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate.
Nelly Suciu