A murit Lucian Pintilie, cel mai mare regizor de film român

Publicat de Corina Muntean, 17 mai 2018, 13:34 / actualizat: 17 mai 2018, 16:40
Lucian Pintilie, a murit ieri, la vârsta de 84 de ani.
Lucian Pintilie s-a născut la data de 9 noiembrie 1933, în localitatea Tarutino, care aparținea de județul interbelic Cetatea Albă, aflat în prezent în Ucraina. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, iar la scurt timp după a început să monteze spectacole la Teatrul Bulandra.
Între cele mai importante creații ale lui Lucian Pintilie amintim „Reconstituirea”, „Balanța”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, filme deja intrate în cultura populară autohtonă. Ultimul dintre titlurile amintite anterior trebuia să apară încă din 1982, însă a fost interzis de cenzura comunistă și a putut fi vizionat abia în 1990.
După Revoluție, Lucian Pintilie și-a continuat activitatea cinematografică și a oferit publicului mai multe filme de referință, cum ar fi Balanța, apărut în 1992, O vară de neuitat, lansat în 1994, Prea Târziu, care a avut premiera în 1996, Terminus Paradis, cu premiera în 1998, După-amiaza unui torționar, din 2000, Niki și Flo, apărut în 2003. Pentru filmele „Prea târziu”, „Terminus Paradis” și „După-amiaza unui torționar”, Lucian Pintilie a scris și scenariile.
În 2003, la editura Humanitas apărea și autobiografia lui Pintilie, Bricabrac. Bricabrac, care a obținut titlul de „Cea mai bună carte străină“ din partea Sindicatului Criticilor de Cinema din Franța, în 2010. Cartea a fost republicată în 2017, într-o ediție adăugită și revizuită de autor.
Lucian Pintilie a fost omagiat în iulie 2008 la Varșovia în cadrul Festivalului internațional de film „Vara Filmelor”. Astfel, în cadrul festivalului, a fost prezentat un portret artistic „Lucian Pintilie”, iar timp de o săptămână, la cinematograful de artă „Luna” din centrul capitalei polone, au fost prezentate majoritatea peliculelor regizorului.
Diana Gherendi