A murit fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş
Publicat de Corina Muntean, 14 februarie 2020, 19:41
Fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş a murit vineri seara, a declarat pentru AGERPRES managerul Spitalului Judeţean Baia Mare, Sorina Pintea.
Decebal Traian Remeş avea 70 de ani. A murit acasă, în Baia Mare, după ce joi, familia a cerut externarea din spital, unde fusese internat în urma unei boli oncologice
Decebal Traian Remeş a fost ministru al Agriculturii şi Dezvoltării rurale în Guvernul Tăriceanu, în anul 2007.
De asemenea, a condus Ministerul Finanţelor în perioada 23 septembrie 1998 – 28 decembrie 2000.