A murit cunoscutul realizator de radio și televiziune Gheorghe Verman
Publicat de Corina Muntean, 16 iulie 2020, 13:29 / actualizat: 16 iulie 2020, 14:31
Cunoscutul realizator de radio și televiziune Gheorghe Verman s-a stins astăzi din viață, la vârsta de 78 de ani. Personalitate reprezentativă a mass-media românești din ultimele cinci decenii, Gheorghe Verman este cunoscut pentru emisiunea „Iarba verde de acasă”, urmărită nu doar de radioascultătorii din mediul rural, ci și de cei din întreaga țară, dar și pentru emisiunea „Viața statelor”, pe care a realizat-o la TVR timp de peste 20 de ani.
A fost director general al Radiodifuziunii Române, membru al Consiliului de Administrație și fondator al Departamentului Studiourilor Regionale.