A început vaccinarea anti-COVID și la Miercurea Ciuc

Publicat de MIRELA ROTAR, 4 ianuarie 2021, 14:23
Primii medici vaccinați din cadrul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc sunt Sergiu Sângeorzan, medic primar epidemiolog și managerul instituție, Konrad Judith.
În centrul de vaccinare a fost amenajat un circuit special, cu spații de pregătire, spații în care se face vaccinarea și spații în care se monitorizează medicii, după administrarea dozelor.
Purtătorul de cuvânt al spitalului, Kiss Edit:
În această primă fază s-a înscris pentru vaccin 20% din personalul spitalului, majoritatea medici. S-au cerut atâtea doze pentru câți s-au înscris pentru vaccin. Urmează vaccinarea celor care au cerut acest lucru, avem un centru de vaccinare amenajat în clădirea spitalului, cu două cabinete de vaccinare, cu săli pentru pregătire și înregistrare și o sală pentru supravegherea celor care au fost vaccinați. În cursul zilei de azi, mâine și poimâine, vor fi folosite vaccinurile care au fost primite în această dimineață de la DSP Harghita.
În prima etapă a vaccinări au fost solicitate 205 doze, urmând ca necesarul să fie comunicat pe parcurs, în funcție de numărul medicilor înscriși pe platforma informatică.
Raluca Creţ