A început sărbătoarea Centenarului la Colegiul Național ”Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș

Publicat de Corina Muntean, 11 octombrie 2019, 19:12 / actualizat: 12 octombrie 2019, 15:34
Colegiul târgumureșean sărbătorește în acest an 100 de ani de la înființare, ocazie cu care, timp de două săptămâni, vor fi organizate dezbateri, expoziții, concursuri, lansări de carte și conferințe.
Vor fi bune ocazii pentru elevi, părinți, profesori, dar și foști absolvenți, de a aprecia încă o dată valoarea școlii târgumureșene.
Directorul Colegiului, Cristina Someșan.
E un liceu pentru cei de cursă lungă. Bilanțul rezultatelor la Papiu nu se face la absolvirea liceului, ci se face la întâlnirile de 10 ani, 20, 30, 50, 60. Garanția acestei școli este că formează lideri, formează mentalități, dezvoltă aprecieri globale și nu aprecieri de moment.
Sărbătoarea Centenarului a început astăzi, cu dezvelirea bustului lui Alexandru Papiu Ilarian, din fața colegiului, după amplasarea basoreliefurilor laterale, reconstituite după schițe din arhivă.
Inițiativa îi aparține unui fost elev, Dragoș Burghelea.
În timp ce studiam istoria liceului și a monumentului, am reușit să dau de câteva schițe extrem în care vedeam pe lateral basoreliefurile amplasate. Erau extrem de neclare, aveau mai bine de 100 de ani vechime, dar am pornit pe acest drum. Și astfel, studiind arhivele statului din Târgu Mureș și din București, toate anuarele pe care Colegiul Papiu le-a emis de la înființare până în prezent, am putut să descoperim schițe originale ale sculptorului, am putut să vedem mărimea și locul exact unde erau amplasate.
Manifestările organizate cu ocazia Centenarului vor culmina în data de 23 octombrie, cu Gala Colegiului, care va avea loc la Palatul Culturii.
Raluca Creţ