A început programul de internship pentru studenţi lansat de Primăria Sfântu Gheorghe
Publicat de Hategan Raul, 18 iulie 2022, 20:52
Opt dintre cei 15 tineri care s-au înscris la programul de internship pentru studenţi organizat de Primăria Sfântu Gheorghe au început, luni, stagiul de practică în cadrul acestei instituţii.
Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, programul se adresează tinerilor care urmează cursurile unei facultăţi sau care au absolvit recent studiile universitare şi cuprinde două stagii de practică, în perioada 18 iulie – 12 august, respectiv 13 august – 9 septembrie.
Tinerii vor face practică la cabinetele celor doi viceprimari, în cadrul altor birouri din cadrul Primăriei, precum şi la mai multe instituţii subordonate.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, consideră că programul este benefic atât pentru administraţia locală, cât şi pentru studenţi, întrucât aceştia vor câştiga experienţă practică şi în acelaşi timp vor ajuta municipalitatea în derularea unor activităţi.