A început înregistrarea în baza de date a Sistemului de Garanţie-Returnare
Publicat de Andrei Borz, 29 decembrie 2022, 16:57
Producătorii, importatorii şi comercianţii de băuturi se pot înregistra începând de astăzi în baza de date a Sistemului de Garanţie-Returnare, unul dintre cele mai importante proiecte de economie circulară din România.
Prin acest sistem, începând din decembrie 2023, românii vor putea returna la magazin ambalajele din sticlă, plastic sau metal şi vor primi pe loc garanţia care a fost inclusă în preţul produsului.
Legea prevede ca, începând de astăzi şi până la 28 februarie, să se înscrie în Sistemul de Garanţie- Returnare toţi producătorii, importatorii sau comercianţii de produse din categoriile apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase în ambalaje de unică folosinţă din plastic, sticlă sau aluminiu, cu dimensiuni între 0,1-3 litri, precum şi companiile din industria ospitalităţii care comercializează aceste produse. Cei care nu se înscriu în această bază de date nu-şi vor mai putea vinde produsele pe teritoriul României. Comercianţii şi companiile care activează în domeniul ospitalităţii vor trebui să verifice dacă produsele provin de la un furnizor înregistrat, vor percepe o garanţie de 50 de bani la vânzarea fiecărei băuturi şi vor trebui să organizeze puncte de returnare a ambalajelor, unde le vor prelua de la consumatori şi le vor returna pe loc garanţia. Neînregistrarea în baza de date a Sistemului de Garanţie-Returnare atrage după sine o amendă între 20.000-40.000 de lei. Astfel de sisteme s-au dovedit un succes în ţări din întreaga lume, inclusiv în 12 din Europa, iar în cazul ţării noastre acesta va contribui decisiv la atingerea ţintelor de reciclare stabilite la nivelul UE.