A fost lansat „Pactul pentru sănătatea femeii”
O iniţiativă menită să îmbunătăţească sănătatea şi bunăstarea femeilor din România, prin coalizarea tuturor factorilor interesaţi din domeniu, a fost lansată ieri.

Publicat de Rotar Mirela, 29 octombrie 2024, 11:27
„Pactul pentru sănătatea femeii ” vine în contextul în care cancerul mamar este cel mai frecvent cancer în România, iar ţara noastră are cea mai ridicată mortalitate prematură din cauza cancerului de sân şi a cancerului cervical din Europa.
Preşedinta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, spune că una din măsurile care se impun este introducerea educaţiei pentru sănătate în şcoli şi a explicat şi cine ar trebui să vorbească cu copiii.
Pactul pentru Sănătatea Femeii mai cuprinde o serie de soluţii precum diagnosticarea precoce şi tratarea bolilor specifice femeilor, accesul la tratamente inovative şi servicii medicale de calitate, educaţia în domeniul sănătăţii reproductive şi promovarea bunăstării psihologice şi emoţionale.
Sursa: RRA