A fost desemnat câștigătorul licitației pentru tronsonul de autostradă Tg.Mureș – Ungheni
Publicat de radiomures, 18 noiembrie 2018, 18:05 / actualizat: 18 noiembrie 2018, 19:09
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revaluat ofertele depuse în cadrul procedurii pentru „Realizarea Autostrăzii Braşov – Tîrgu Mureş – Cluj – Oradea, Lotul 1: Tîrgu Mureş – Ungheni de 4,5 kilometri şi a drumului de legătură în lungime de 4,7 kilometri și a decis drept câștigător o asociere de firme:
„Prin urmare, CNAIR SA a desemnat câştigătorul contractului ca fiind Asocierea Itinera Spa – Retter Projectmanagement SRL. Valoarea propunerii financiare este de aproape 210 milioane lei fără TVA, echivalentul a 44,6 milioane euro fără TVA”, au precizat reprezentanţii CNAIR.
Hotărârea a fost luată în baza deciziilor de soluţionare a contestaţiilor emise de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi de către Curtea de Apel Bucureşti.
Durata de realizare a acestui contract este de 18 luni.
În situaţia în care vor fi înregistrate contestaţii împotriva noului rezultat al procedurii, CNAIR va trebui să aştepte şi soluţionarea acestora în vederea iniţierii procesului de semnare a contractului.
Virgil Natea