A fost cel mai aglomerat weekend de pe litoralul românesc al Mării Negre

Publicat de MIRELA ROTAR, 19 august 2019, 08:38
Hotelurile au fost ocupate în proporție de 98% în ciuda faptului că aceasta este perioada cu cele mai mari prețuri.
De săptămâna aceasta prețurile se vor reduce, iar de la 1 septembrie urmează o nouă reducere odată cu programul ‘Litoralul pentru toți’.
Numărul celor care au tranzitat frontiera în această minivacanță a fost cu 50% mai mare față de anul trecut, potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Astfel, în aceste zile au trecut granița aproximativ un milion și jumătate de persoane cu 360 de mii de mijloace de transport.
Cele mai mari valori de trafic au fost înregistrate la frontiera de sud a României. Media timpilor de așteptare s-a încadrat în valori normale în urma unor măsuri de fluidizare, precizează sursa citată.
Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost cele de la frontiera româno-bulgară precum și cea de la frontiera româno-ungară. De asemenea, în această perioadă prin punctele din aeroporturi au trecut granița aproximativ 270 de mii de persoane atât pe sensul de ieșire, cât și pe cel de intrare în țară.