A crescut interesul mureșenilor pentru reciclare

Publicat de MIRELA ROTAR, 27 octombrie 2020, 12:25 / actualizat: 27 octombrie 2020, 20:18
Este o tendință înregistrată atât la nivel national cât și la nivel european, după cum arată un studiu efectuat în 14 țări, inclusiv România, prin programul de reciclare Every Can Counts. Potrivit studiului, 86% dintre europeni sunt de părere că trebuie făcute mai multe pentru protejare mediului.
În România, programul Every Can Counts desfășoară campania “Naționala de Reciclare” prin asociația Alucro, în care au fost implicate peste peste 2 milioane de persoane și au fost colectate sute de kg de doze și PET-uri. La Târgu Mureș s-au colectat peste o 100 kg de astfel de materiale, iar organizatorii au observat o creștere a interesului cetățenilor pentru reciclare, spune Adina Magsi, directorul general al Asociației Alucro:
La Târgu Mureș am colectat 1538 de doze, aproximativ 32 de kg și 3130 de PET-uri, aproximativ 102 kg. În contact direct cu noi au intrat aproximativ 50 de persoane însă numărul de oameni care a venit să vorbească cu noi, să ne întrebe, a fost mult mai mare pentru că lumea e interesată. S-a observat o creștere a conștientizării nevoii de a recicla cât mai multe deșeuri și oamenii sunt dispuși să facă eforturi pentru a recicla.
Conform datelor Asociației Alucro, numai o treime din dozele de aluminiu din România sunt reciclate.
Vlad Todoran