“Iepuraşul vine pentru toţi copiii”
Publicat de radiomures, 10 aprilie 2014, 15:12
Aşa se intitulează acţiunea caritabilă ce va fi organizată luni, 14 aprilie, de Asociaţia „Femeia Mileniului III”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mure ş şi cu Teatrul pentru copii şi Tineret Ariel.
Participanţii vor putea face donaţii constând în rechizite, dulciuri, cărţi sau orice alt obiect nou destinat copiilor defavorizati, cu vârste cuprinse între 3 si 18 ani, a afirmat azi, în emisiunea „Intersecţii” de la Radio Tîrgu-Mureş, organizatoarea evenimentului, Agatha Bianca Bogdan.
În cadrul acestei acţiuni va avea loc un „Atelier pentru părinţi”, susţinut dr.Luminita Cherebetiu, care va tine o prelegere despre raporturile dintre părinţi şi copii, după care vor urma discuţii pe caz, a precizat Agatha Bianca Bogdan.
Evenimentul va avea loc luni, de la ora 17, la Teatrul Ariel din Tîrgu-Mureş.
Radio Tîrgu-Mureş este principalul partener media al acţiunii caritabile „Iepuraşul vine pentru toţi copiii”.
Gabriela Pîncă, Vlad Amariei