Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Şi la Sfântu Gheorghe se marchează, mâine, „Ora Pământului”.

Publicat de radiomures, 30 martie 2012, 00:00

Soprana Felicia Filip şi regizorul Cristian Mihăilescu se vor alătura membrilor asociaţiei „Ecou” din Sfântu Gheorghe care vor marca „Ora Pământului” printr-o serată muzicală în aer liber.

Emil Pantelimon, unul dintre organizatorii evenimentului, a declarat că membrii asociaţiei vor ieşi cu chitare în parcul central din Sfântu Gheorghe, iar timp de o oră, între 20,30 şi 21,30, vor interpreta cântece în limbile română, maghiară şi engleză. Acesta a făcut un apel către membrii comunităţii ca în „Ora Pământului” să stingă luminile din locuinţe şi să vină la petrecerea din parc ce va avea loc la lumina torţelor.

Emil Pantelimon a menţionat că invitaţii speciali ai evenimentului sunt regizorul Cristian Mihăilescu şi soprana Felicia Filip, care au susţinut „Ora Pământului” încă de la prima ediţie.

Acesta este cel de-al cincilea consecutiv în care municipiul Sfântu Gheorghe participă la „Ora Pământului”, la iniţiativa consilierului PNL Mădălin Guruianu.

„Ora Pământului” a fost marcată pentru prima dată în 2007 în oraşul australian Sidney, unde cetăţenii au stins luminile timp de o oră, dorind să transmită în acest fel un semnal de alarmă asupra pericolului încălzirii globale. Un an mai târziu la această acţiune s-au raliat şi alte oraşe din întreaga lume.

Mara Deleanu 

 

 

Cardinalii Bisericii Catolice se întâlnesc la Vatican pentru a decide data înmormântării Papei Francisc
Eveniment marți, 22 aprilie 2025, 10:05

Cardinalii Bisericii Catolice se întâlnesc la Vatican pentru a decide data înmormântării Papei Francisc

Cardinalii Bisericii Catolice, aflați la Roma, se întâlnesc, astăzi, la Vatican pentru a decide data înmormântării Papei Francisc. Cardinalii...

Cardinalii Bisericii Catolice se întâlnesc la Vatican pentru a decide data înmormântării Papei Francisc
Papa Francisc a cerut să fie înmormântat ‘în pământ’, fără decoraţiuni speciale
Eveniment marți, 22 aprilie 2025, 09:56

Papa Francisc a cerut să fie înmormântat ‘în pământ’, fără decoraţiuni speciale

Papa Francisc a scris în testamentul său, care a fost publicat ieri de Vatican, că doreşte să fie înmormântat într-o capelă din bazilica...

Papa Francisc a cerut să fie înmormântat ‘în pământ’, fără decoraţiuni speciale
Tradiţionalul ceremonial de sfinţire a bucatelor de Paştele Catolic, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc
Eveniment duminică, 20 aprilie 2025, 10:42

Tradiţionalul ceremonial de sfinţire a bucatelor de Paştele Catolic, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc

O mulţime impresionantă de persoane s-a adunat, azi dimineaţa, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc la tradiţionalul ceremonial de sfinţire a...

Tradiţionalul ceremonial de sfinţire a bucatelor de Paştele Catolic, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc
Sfânta Lumină, adusă, în această seară de la Ierusalim
Eveniment sâmbătă, 19 aprilie 2025, 09:42

Sfânta Lumină, adusă, în această seară de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil...

Sfânta Lumină, adusă, în această seară de la Ierusalim
Eveniment sâmbătă, 19 aprilie 2025, 09:28

Noaptea Muzeelor 2025 la Târgu Mureș

Sâmbătă, 17 mai 2025, Târgu Mureș devine scena unui maraton cultural de neratat: Noaptea Muzeelor aduce împreună instituții muzeale, galerii,...

Noaptea Muzeelor 2025 la Târgu Mureș
Eveniment vineri, 18 aprilie 2025, 09:31

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 13:01

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște

La Sibiu se desfășoară, până marți 22 aprilie, Târgul de Paște, în Piața Mare din Centrul Istoric. Sunt peste 50 de căsuțe din lemn cu...

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 10:47

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină