„Hai să plantăm 2.000 de copaci !”
Publicat de radiomures, 20 aprilie 2013, 14:50
Este denumirea acţiunii organizate astăzi la Tîrgu-Mureş de către edilii locali în parteneriat cu Combinatul Azomureş.
Cei 2.000 de puieţi, din speciile stejar, arţar şi salcâm, au fosta chiziţionaţi şi plantaţi de către 80 de angajaţi ai Azomureş, pe un deal din zona Cartierului Belvedere.
Primăria Tîrgu-Mureş va continua astfel de acţiuni şi în alte cartiere atâta timp cât timpul o va permite, spune purtătorul de cuvânt al instituţiei, Aurel Trif.
Angajaţii Azomureş care au participat la plantarea de puieţi din cartierul Belvedere au venit fiecare cu toată familia la acţiunea de voluntariat.
Cei mai mulţi dintre ei s-au bucurat că au putut face acest lucru în timp ce pentru alţii a fost doar o sarcină de serviciu.
Cristina Bulbescu