Şefii de deconcentrate din Brasov absenţi de la convocările prefectului!
Publicat de radiomures, 3 iulie 2012, 00:00
La lucrările Colegiului Prefectural Braşov, desfăşurate ieri, s-au înregistrat numeroase absenţe ale unor şefi de instituţii deconcentrate. Prefectul Braşovului, Mihai Mohaci, s-a declarat nemulţumit, după ce a observat că, în mod constant, reprezentanţii unor instituţii lipsesc şi nici nu prezintă rapoartele de activitate. Prefectul a solicitat clarificări de la Ministerul Administraţiei şi Internelor privind metodologia de desfăşurare a şedinţelor Colegiului Prefectural, astfel încât, pe viitor, prezenţa să nu mai fie o simplă formalitate sau să fie abordată într-un mod superficial. Mohaci a precizat că nu ştie dacă în viitorul apropiat vor exista schimbări la conducerea instituţiilor şi a serviciilor deconcentrate, arătând că aceste demersuri nu sunt de competenţa prefectului, nici măcar la nivel de recomandare, ci a ministerelor de resort. Schimbările sunt totuşi posibile după o evaluare a activităţii actualilor conducători ai acestor instituţii.
Adrian Munteanu