9,73 este cea mai mare medie de admitere de anul acesta la UMF Tg. Mureș
Publicat de radiomures, 31 iulie 2018, 17:44
Media a fost obținută de un candidat la Medicină Generală, limba română, și este cu 11 sutimi mai mare față de cea mai mare medie obținută anul trecut la această facultate.
Totuși, anul trecut un candidat la Farmacie a obținut media de 9,88.
La Medicină Militară sunt admiși anul acesta 59 de candidați, de trei ori mai mulți față de anul trecut, 32 de locuri au rămas neocupate. Mediile înregistrate au fost între 5,32 și 8,56. O altă explicație ar fi examenul mai greu anul acesta, dar și faptul că au avut de trecut o probă sportivă dificilă, spune rectorul UMF Tîrgu-Mureș, prof.dr. Leonard Azamfirei:
Am avut note de la 9,73 la limba română la buget, cea mai mare medie la Medicină mergând până la 7,09, ultima medie de admitere la Medicină, linia română. La limba maghiară, evident din cauza concurenței mai mici și notele de admitere au fost mai mici. Candidații la Medicină Militară au dat admitere pe aceleași subiecte, care au fost dificile, ca și cei de la medicină civilă. Trebuie ținut cont de faptul că aceștia au dat o probă fizică destul de complicată și cu cerințe pe care Ministerul Apărării le pune.”
12 contestații au fost depuse de candidații nemulțumiți de notele obținute însă, la fel ca și anul trecut, niciuna nu a avut ca rezultat modificarea notelor.
Cristina Bulbescu