91 de sesizări înregistrate de la deschiderea urnelor
Publicat de radiomures, 2 noiembrie 2014, 17:57 / actualizat: 4 martie 2015, 10:58
Cele mai multe dintre acestea privesc sfătuirea alegătorilor în legătură cu ce candidat să voteze, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. Această faptă reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 4.500 de lei.
Toate semnalările au fost verificate, iar 40 dintre acesta nu s-au confirmat, a precizat reprezentantul MAI. La nivel naţional au fost constatate 21 de fapte contravenţionale şi s-au aplicat amenzi în valoare de 7.000 de lei. În alte 21 de situaţii sunt efectuate cercetări pentru săvârşirea unor posibile infracţiuni. În cele mai multe cazuri este vorba de coruperea alegătorilor sau împiedicarea dreptului de a vota.
Cele mai multe evenimente, peste 60% au fost semnalate în mediul rural.
Aproape 60% dintre semnalări au fost primite prin numărul de urgenţă 112, 9% de la partidele politice, iar 7% au fost sesizări din oficiu ale angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne.
Până la această oră nu au fost înregistrate incidente majore care să afecteze ordinea publică, precizează MAI.