90% din volumul de lemn a fost adjudecat la licitaţia organizată de Romsilva

Publicat de Corina Muntean, 26 decembrie 2017, 17:30
Aproape 91% din volumul de lemn, adică aproximativ 3 milioane de metri cubi, a fost adjudecat la licitaţia principală organizată în fiecare an în luna decembrie de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.
Potrivit datelor de bilanţ furnizate de regie, preţul mediu de adjudecare a fost cu 43% mai mare decât cel de pornire şi a ajuns la aproape 260 de lei pe metru cub.
Masa lemnoasă de răşinoase, fag şi stejar a fost cea mai solicitată.
Pentru anul viitor, administratorul pădurilor de stat are un program de recoltare de 9,98 milioane de metri cubi.
Romsilva administrează peste 3 milioane de hectare de pădure, ceea ce reprezintă 47% din totalul fondului forestier naţional.