90 de infracțiuni și sute de amenzi aplicate de polițiștii mureșeni de Crăciun

Publicat de MIRELA ROTAR, 27 decembrie 2018, 13:34
În perioada 22-26 decembrie au fost constatate o serie de infracțiuni în județul Mureș, dintre care cele mai multe au fost de încălcare a normelor de conviețuire socială și la regimul rutier.
Au fost aplicate peste 360 de amenzi, iar 50 de șoferi au rămas temporar fără permis de conducere.
În aceste zile s-au înregistrat 4 accidente rutiere pe raza județului, care s-au soldat cu 6 persoane rănite grav.
Structurile de poliție au intervenit, în total, la peste 330 de evenimente, dintre care cele mai multe au fost sesizate prin Serviciul 112, a precizat pentru Radio Tîrgu-Mureș purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Emanuela Rugină:
În urma activităților, au fost constatate 90 de infracțiuni, 16 autori fiind prinși în flagrant delict. De asemenea, polițiștii au depistat o persoană urmărită național. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 365 de sancțiuni contravenționale, dintre care 91 au fost pentru încălcarea normelor de conviețuire socială. Valoarea sancțiunilor contravenționale este de peste 132.900 de lei. Polițiștii rutieri au constatat 22 de infracțiuni la regimul rutier. Au fost aplicate peste 250 de sancțiuni contravenționale iar 50 de conducători auto s-au ales cu permisele de conducere reținute, dintre care 10 pentru consum de alcool.
De Crăciun și în zilele premergătoare Sărbătorii Nașterii Domnului, 290 de patrule de poliție au acționat, în fiecare zi, pe raza județului Mureș pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.
Cristina Bulbescu