9 mai, zi cu triplă semnificație aniversată la Tîrgu-Mureș

Publicat de radiomures, 9 mai 2017, 15:11
Astăzi, în centrul municipiului s-a celebrat Ziua Independenţei României, a Victoriei aliaților în cel de-al Doilea Război Mondial şi a Europei.
La ceremonia din Piața Victoriei, după intonarea imnurilor României și a Uniunii Europene, prefectul de Mureș Lucian Goga a trecut în revistă garda de onoare, apoi cei prezenți au putut asista la o ceremonie religioasă.
Au rostit alocuțiuni reprezentanții veteranilor de război, ai Prefecturii și ai CJ Mureș, după care liderii administrațiilor publice județene și locale, precum și ai armatei au depus coroane de flori la statuia Ostașului necunoscut.
Veteranii de război prezenți la ceremonie nu au uitat de trecut, și au spus că ei cred în viitorul UE doar dacă liderii statelor componente vor găsi calea dialogului:
Târgumureșenii privesc cu optimism viitorul Uniunii Europene, dar îi îngrijorează curentele naționaliste care apar în țările occidentale și problema migrației:
La finalul ceremoniei militare şi religioase, cei prezenți la manifestările din centrul municipiul Tg. Mureș au aplaudat defilarea gărzii de onoare.
Valeriu Russu