Ascultă Radio România Mureș Live

80 % dintre târgumureşeni şi-au plătit taxele şi impozitele locale.

Publicat de radiomures, 5 octombrie 2011, 00:00

În conformitate cu prevederile Codului fiscal, impozitele şi taxele locale se plătesc anual în două tranşe egale iar termenele de plată sunt 31 martie şi 30 septembrie.

În Târgu-Mureş cei mai conştiincioşi sunt cei care au case, procentul de încasare la imobile fiind de 85% până în aceast moment, a declarat şeful Serviciului Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei, Ercsei Francisc.

Aceste procente nu sunt surprinzătoare, a subliniat Ercsei, având în vedere că târgumureşenii au obiceiul de a-şi plăti taxele şi impozitele anuale în avans, adică până la 31 martie, deoarece  beneficiază de o reducere de 15%.

Cei aproximativ 20% dintre contribuabili care nu şi-au achitat taxele locale până la termenul scadent vor plăti o  penalitate de întârziere de 2%/ lună.

Începând de mâine se distribuie şi parolele de acces pe portalul Ghişeul.ro, astfel că taxele şi impozitele vor putea fi plătite şi on-line.

Adela Moldovan

 

 

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”
Administraţie joi, 26 decembrie 2024, 17:42

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”

Administrația Fondului pentru Mediu începe de luni, de la ora 10:00 o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public...

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”
Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 15:12

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale

Donatorii de sânge din municipiul Sfântu Gheorghe vor beneficia anul viitor, în anumite condiţii, de o reducere de 50% la impozitele locale, au...

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale
Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 14:00

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor

Consilierii județeni au adoptat în 15 aprilie hotărârea privind amenajarea unei parcări provizorii cu aproape 340 de locuri la Spitalul Clinic...

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor
Se pregătesc două clădiri noi de spital, în județul Mureș
Administraţie vineri, 20 decembrie 2024, 12:44

Se pregătesc două clădiri noi de spital, în județul Mureș

În ultima ședință ordinară din acest an Consiliul Județean a aprobat două proiecte de investiții în sănătate pentru care se dorește...

Se pregătesc două clădiri noi de spital, în județul Mureș
Administraţie joi, 19 decembrie 2024, 18:36

Sebastian Cucu, reînvestit în funcţia de subprefect al judeţului Covasna

Fostul subprefect al judeţului Covasna, Cucu Sebastian, care a demisionat în luna octombrie pentru a putea candida la alegerile parlamentare, a...

Sebastian Cucu, reînvestit în funcţia de subprefect al judeţului Covasna
Administraţie joi, 19 decembrie 2024, 17:39

Sediul Primăriei Miercurea-Ciuc va fi reabilitat prin PNRR

Clădirea monument istoric ce găzduieşte sediul Primăriei municipiului Miercurea-Ciuc va fi reabilitată printr-un proiect finanţat din fonduri...

Sediul Primăriei Miercurea-Ciuc va fi reabilitat prin PNRR
Administraţie joi, 19 decembrie 2024, 15:26

Cresc taxele şi impozitele locale la Târgu Mureş

Acestea vor fi majorate anul viitor cu rata inflaţiei, conform deciziei luate în ultima şedinţa ordinară a anului 2024. Proiectul de hotărâre...

Cresc taxele şi impozitele locale la Târgu Mureş
Administraţie joi, 19 decembrie 2024, 12:03

Amenajarea intersecției de la Bălăușeri a fost finalizată

Zilele acestea a fost trasat marcajul provizoriu, urmând ca în primăvara anului viitor să fie trasat marcajul definitiv, anunță Prefectura...

Amenajarea intersecției de la Bălăușeri a fost finalizată