80 de producători din toată țara își vând produsele la Târgul Cetății

Publicat de Corina Muntean, 3 mai 2019, 17:31
Târgul Cetății revine pe Bulevardul Cetății din Tîrgu Mureș, în perioada 10 – 12 mai.
Vor fi prezenți producători din județele Mureș, Alba, Harghita, Covasna, Suceava, Sibiu, Brasov, Cluj și Bacău.
Timp de trei zile, aceștia îi așteaptă pe târgumureșeni cu cele mai variate produse, de la pâine de casă, mezeluri, brânzeturi, gemuri și siropuri de fructe, băuturi, dulcețuri, miere, murături, dulciuri, prăjituri, conserve, legume, ulei presat la rece, pește, bere, la ceaiuri și plante aromatice.
Scopul acestui eveniment este acela de a sprijini și promova producătorii locali și de a încuraja consumul de produse alimentare locale.
Organizatorul evenimentului, Cristina Manoilă:
Vor fi peste 80 de producători prezenți din mai multe județe ale țării, care aduc la Târgu Mureș bunătăți, produse alimentare și mic artizanat. Avem și câteva surprize pe toate sortimentele alimentare, vin în premieră la Târgu Mureș mai mulți producători care nu au participat la niciun târg organizat în municipiu vreodată.
Vizitatorii sunt așteptați vineri și sâmbătă până la ora 19, iar duminică programul se va încheia la ora 18.
Raluca Creț