80 de intervenții ale pompierilor mureșeni în doar o zi

Publicat de Rotar Mirela, 11 martie 2025, 10:37
Dintre acestea 68 au fost misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Au fost și 10 intervenții la incendii, 2 la locuințe, afectând anexe sau acoperișuri, iar alte 8 au fost la vegetație uscată. Au fost afectate circa 26 hectare de teren și 3 hectare litieră de pădure din municipiile Reghin și Târnăveni, precum și în localitățile Ozd, Sovata, Lăscud, Adămuș și Gheja.
În urma acestor evenimente nu s-au înregistrat victime, incendiile având drept cauză focul în spații deschise.
Pompierii ne reamintesc că arderea vegetației uscate este STRICT INTERZISĂ! Amenzile în această situație pot ajunge până la 15.000 lei pentru persoane fizice și între 50.000 și 100.000 lei pentru persoanele juridice.
Autor: Bianca Tomuț