80 de brazi confiscați la Brașov

Publicat de MIRELA ROTAR, 31 ianuarie 2020, 14:15
Activitatea Comandamentului Județean pentru prevenirea și combaterea comercializării ilegale a materialului lemnos și a brazilor de Crăciun a fost prezentată zilele trecute în cadrul Colegiului Prefectural de Garda Forestieră din Brașov.
În luna decembrie au fost întreprinse 166 de acțiuni în zone aparținând Ocoalelor Silvice Brașov, Făgăraș și Teliu, la care au participat peste 250 de efective de control.
Au fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale și au fost făcute mai multe confiscări, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș purtătorul de cuvânt al Gărzii Forestiere Brașov, Mihai Abutnăriței:
A fost constatată o infracțiune care a fost înaintată organelor judiciare pentru demararea acțiunilor ulterioare și au fost aplicate 67 de contravenții cu o valoare totală de peste 176 de mii de lei. În aceste acțiuni, a fost confiscată o cantitate de 8,7 mc de lemn. Au mai fost confiscate două mijloace de transport și un fierăstrău mecanic. Numărul pomilor de Crăciun confiscați a fost de 81 de bucăți cu o valoare de peste 2.000 de lei. În unele situații s-au constat fapte de comercializare de pomi de Crăciun în incinta piețelor de către diverși comercianți care deși aveau documente de proveniență a pomilor respectivi, nu îndeplineau toate condițiile legale pentru comercializarea acestora.
Acțiunile de prevenire și combatere a tăierilor ilegale de material lemnos vor continua și anul acesta.
Garda Forestieră Brașov colaborează cu Inspectoratul de Poliție, cu jandarmii din cele două unități, cu Garda de Mediu și alte structuri de administrare a pădurilor.
Cristina Bulbescu