75 de ani de la eliberarea lagărului nazist de concentrare şi exterminare Auschwitz-Birkenau

Publicat de MIRELA ROTAR, 27 ianuarie 2020, 08:32
Astăzi au loc ceremonii comemorative dedicate împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist de concentrare şi exterminare Auschwitz-Birkenau, la monumentul construit chiar în acest loc, aflat pe teritoriul Poloniei.
Vor participa 200 de supravieţuitori, invitaţi speciali, şefi de stat şi de guvern din 50 de ţări şi peste 1.000 de jurnalişti din întreaga lume.
Premierul Ludovic Orban va participa la ceremoniile din Polonia, iar la Bucureşti, preşedintele Klaus Iohannis va decora supravieţuitori.