705 cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore
Publicat de Rotar Mirela, 11 mai 2022, 14:05
705 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, cu 107 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, azi, Ministerul Sănătăţii.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.860 teste şi 14.120 teste rapide antigenice. Au fost raportate opt decese – trei bărbaţi şi cinci femei – la pacienţi cu COVID-19, dintre care un deces este anterior intervalului de referinţă.
Numărul de persoane internate cu COVID este de 913, iar în secţiile ATI sunt tratate 144 de persoane, cu 9 mai puţin faţă de ziua precedentă.
Din totalul pacienţilor internaţi, 60 sunt minori, cu 7 mai puţin decât în ziua anterioară, toţi fiind internaţi în secţii.
În județul Braşov sunt 33 de cazuri noi, în Mureş – 12, în Harghita – 9, iar în Covasna – 7.