700 de amenzi date de poliţiştii mureşeni de Rusalii
Publicat de radiomures, 24 iunie 2013, 12:27
Poliţia mureşeană a aplicat la acest sfârşit de săptămână peste 700 de sancţiuni contravenţionale.
Cele mai multe au fost pentru încălcarea Codului Rutier, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectortului de Poliţie al Judeţului Mureş, Andreea Pop.
Poliţiştii mureşeni sunt, în continuare, la datorie.
Cei din cadrul Serviciului Rutier acţionează cu aparatele radar pe E 60 între Sighişoara şi Vânători, Bălăuşeri şi Nadeş, Tîrgu-Mureş şi Găieşti, pe tronsonul Hădăreni – Luduş – Cuci, Iernut -Cipău şi Tîrgu-Mureş – Ogra.
Pe drumul european 578, radarul va acţiona între Reghin şi Topliţa.
Aparate radar vor mai fi amplasate şi între Sovata şi Bălăuşeri, între Cucerdea şi Târnăveni, Tîrgu-Mureş – Reghin, dar şi la Sărmăşel Gară.
Conform Inspectortului de Poliţie al Judeţului Mureş, în acest sfârşit de săptămână poliţiştii au aplicat 753 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 126 privind ordinea şi liniştea publică, 16 pentru fapte de natură economico-financiară. Pentru încălcarea Codului Rutier s-au aplicat 585 sancţiuni contravenţionale, dintre care 2 pentru consumul de băuturi alcoolice şi 253 pentru depăşirea vitezei legale. De asemenea, au fost reţinute 21 permise de conducere şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 125.000 lei.
Nelly Blăjuţ