600.000 de lei pentru garaje la SMURD Covasna.
Publicat de radiomures, 16 februarie 2012, 00:00
Suma va fi alocată de Consiliul Judeţean Covasna din bugetul acestui an. Garajele sunt necesare pentru maşinile intrate anul trecut în dotarea Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare.
Comandantul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, Gyorgy Alfons a declarat joi că spaţiile de garare au devenit insuficiente, iar maşinile de intervenţie nu pot fi ţinute afară în frig deoarece trebuie să pornească la prima cheie, drept urmare a solicitat sprijinul financiar al CJ pentru extinderea acestora.
Gyorgy Alfons a menţionat că SMURD Covasna a primit trei ambulanţe care au fost repartizate localităţilor Sfântu Gheorghe, Întorsura Buzăului şi Târgu Secuiesc, iar pe viitor ISU va mai primi încă şapte maşini de intervenţie printr-un program regional finanţat din fonduri europene.
Acesta a ţinut să amintească faptul că SMURD, care a devenit operaţional în judeţul Covasna pe data de 1 februarie a.c, a avut circa 150 de intervenţii în decurs de 15 zile, dar şi că pe viitor se doreşte extinderea acestui serviciu şi în oraşele Baraolt şi Covasna.
Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor a susţinut în faţa consilierilor judeţeni necesitatea construirii acestor garaje, arătând că în anul 2009 ISU Covasna a mai primit încă şase autospeciale pentru intervenţii complexe, prin urmare cererea de finanţare este justificată.
Mara Deleanu