600.000 de contribuabili vor beneficia de anularea plăţii CASS

Publicat de MIRELA ROTAR, 10 mai 2019, 11:19
Un număr de 600.000 de contribuabili care, în perioada 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017, au realizat venituri sub nivelul salariului minim pe economie vor fi scutiţi de plata contribuţiei de sănătate.
Valoarea sumei care face obiectul amnistiei se ridică la 1,035 miliarde de lei, potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de ordonanţă de urgenţă ce prevede această măsură, se precizează în documentul publicat de Ministerul Finanţelor Publice.