57 de noi cazuri de rujeolă confirmate

Publicat de radiomures, 21 iulie 2018, 12:29
Cazurile au fost confirmate în 10 judeţe şi în Capitală, în ultima săptămână.
Cele mai multe îmbolnăviri noi sunt în judeţul Buzău – 19, în Capitală – 11 şi la Iaşi – 9, iar cele mai puţine cazuri, câte unul, în Maramureş, Neamţ, Vaslui şi Vrancea, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 14.758, de la începutul epidemiei, iar 59 de persoane au murit.
Rujeola, cunoscută şi sub numele de pojar, este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii.