566 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore
Publicat de todoran vlad, 23 aprilie 2022, 16:01
566 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 408 mai puţine faţă de ziua anterioară, fiind efectuate aproape 11.500 de teste, a informat, azi, Ministerul Sănătăţii.
Autoritățile au mai raportat nouă decese la pacienţi cu COVID-19, şase bărbaţi şi trei femei.
Numărul de persoane internate cu COVID-19 este de 1.210, cu 39 mai puţine faţă de ziua anterioară, iar în secţiile ATI sunt trataţi 212 pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2. Din totalul pacienţilor internaţi, 75 sunt minori.
În județul Braşov au fost raportate 31 de cazuri noi, în Mureş – 17, în Harghita – 6, iar în Covasna – 1.
Sursa: Agerpres