527 de mureșeni infectați cu noul tip de coronavirus
Publicat de MIRELA ROTAR, 5 mai 2020, 14:27 / actualizat: 6 iunie 2020, 9:18
În județul Mureș, până marți, 5 mai, au fost confirmate 527 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Mureș, la această dată, în județul Mureș, sunt 1.131 de persoane aflate în autoizolare la domiciliu, sub monitorizarea autorităților. De asemenea, în spațiile de carantină din județul Mureș sunt alte 366 persoane. În plus, 45 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul Covid-19, transmite DSP Mureș.
Numărul deceselor înregistrate în rândul persoanelor infectate cu COVID-19 în jud. Mureș, este până acum de 44.
De asemenea, până la această dată, 213 de persoane au fost declarate vindecate și externate în județul Mureș.
Virgil Natea