52 de persoane în carantină instituţionalizată în România

Publicat de MIRELA ROTAR, 10 martie 2020, 10:55
Pe teritoriul României sunt 52 de persoane în carantină instituţionalizată, pentru care se efectuează verificări ca să se depisteze dacă au contractat virusul COVID-19, informează marţi Grupul de Comunicare Strategică.
Alte 11.235 de persoane se află în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală,
Până acum, la nivel naţional au fost confirmate 17 cazuri de cetăţeni infectaţi cu coronavirus pe teritoriul României. Dintre aceştia, 5 sunt declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi.
Toţi pacienţii internaţi au o stare generală bună, iar persoanele în vârstă şi care au boli cronice sunt monitorizate cu atenţie. Aceştia sunt internaţi în spitale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova.
Rodica Boariu