Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

50 de milioane de lei, bani europeni, pentru extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale din Tg. Secuiesc

50 de milioane de lei, bani europeni, pentru extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale din Tg. Secuiesc
Foto: Foto: Delgaz Grid

Publicat de Rotar Mirela, 24 mai 2023, 11:59

Municipiul este alimentat cu gaz în proporție de 75%, însă mai există un cartier și un sat aparținător, Lunga, în care e necesară extinderea rețelei.

Primarul din Tg. Secuiesc, Bokor Tibor, a explicat pentru Radio Tg.Mureș că de 30 de ani administrația locală încearcă să realizeze acest lucru, însă abia de circa doi ani au apărut fondurile necesare:

La prima finanțare prin POIM am fost primii sub linie! Ministerul Dezvoltării a preluat 104 proiecte, cele care nu au câștigat au trecut la programul Saligny. Între timp noi am făcut proiectul tehnic, am scos lucrarea la licitație, am depus documentele și, în sfârșit, eu, ieri, am semnat contractul de finanțare. Este vorba de în jur de 30 de kilometri de extindere și vom avea 4132 de branșamente. Suma pe care o primim, de 48.127.000 de lei, e de la MDLPA, iar problema e că de când am depus proiectul și până am semnat, lucrarea a ajuns la aproape 59 de milioane de lei.

Primarul Bokor Tibor a solicitat ca Ministerul Dezvoltării să ajute municipiul și satul Lunga cu suma de 10 milioane lei, cât a crescut finanțarea în ultimii doi ani.

Acesta adaugă că lucrările încep în circa 2 săptămâni și speră ca în iarna lui 2025 toți cetățenii din Tg. Secuiesc să aibă gaz în case.

Autor: Valeriu Russu

La Brașov, proiectul Centrelor de Aport Voluntar a mai făcut un pas
Administraţie joi, 10 aprilie 2025, 18:34

La Brașov, proiectul Centrelor de Aport Voluntar a mai făcut un pas

Proiectul Centrelor de Aport Voluntar a mai făcut un pas. Pentru unul dintre centre, cel ce urmează a fi în Stupini, s-a ajuns la faza de...

La Brașov, proiectul Centrelor de Aport Voluntar a mai făcut un pas
Primăria Săcele achiziţionează 7 autobuze electrice
Administraţie miercuri, 9 aprilie 2025, 17:53

Primăria Săcele achiziţionează 7 autobuze electrice

Achiziţia face parte din programul de reînnoire a parcului auto şi tranziţia către transportul verde-ecologic. Potrivit primarului municipiului...

Primăria Săcele achiziţionează 7 autobuze electrice
Lucrările la centura Corunca-Ernei ar putea începe anul acesta
Administraţie miercuri, 9 aprilie 2025, 14:00

Lucrările la centura Corunca-Ernei ar putea începe anul acesta

După mai bine de 12 ani de la demararea proiectului, noii indicatori tehnico economici ar putea fi aprobaţi în următoarele luni. Deocamdată,...

Lucrările la centura Corunca-Ernei ar putea începe anul acesta
Serviciul Paşapoarte şi Înmatriculări Auto Mureș se va muta pe str. Gheorghe Doja
Administraţie miercuri, 9 aprilie 2025, 13:11

Serviciul Paşapoarte şi Înmatriculări Auto Mureș se va muta pe str. Gheorghe Doja

Consilierii locali au aprobat ca serviciul să utilizeze spaţii din fostul Liceu de Chimie, clădire ce a fost renovată şi reabilitată....

Serviciul Paşapoarte şi Înmatriculări Auto Mureș se va muta pe str. Gheorghe Doja
Administraţie marți, 8 aprilie 2025, 17:03

Primăria Sfântu Gheorghe vrea să înfiinţeze o ‘Casă a ştiinţelor’ în incinta fostei fabrici de ţigarete

Consiliul Local Sfântu Gheorghe, reunit azi în şedinţă extraordinară, a aprobat studiul de oportunitate pentru ‘Casa ştiinţelor’...

Primăria Sfântu Gheorghe vrea să înfiinţeze o ‘Casă a ştiinţelor’ în incinta fostei fabrici de ţigarete
Administraţie marți, 8 aprilie 2025, 14:24

Viceprimarul asigură funcționarea activității Primăriei Tg.Mureș

Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a anunţat că procurorii DNA i-au interzis exercitarea atribuţiilor de primar pentru o...

Viceprimarul asigură funcționarea activității Primăriei Tg.Mureș
Administraţie marți, 8 aprilie 2025, 11:12

60 de zile fără primar la Târgu Mureş

Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a anunţat că procurorii DNA i-au interzis exercitarea atribuţiilor de primar pentru o...

60 de zile fără primar la Târgu Mureş
Administraţie marți, 8 aprilie 2025, 08:37

Consiliul Local Brașov alocă bani pentru şcoli, grădiniţe şi drumuri

Prima rectificare a bugetului local din acest an a fost votată ieri, în şedinţă extraordinară de plen. Aceasta include aproximativ 50 de...

Consiliul Local Brașov alocă bani pentru şcoli, grădiniţe şi drumuri