50 de ani de la înfiinţarea Batalionului 206 Artilerie ”General Mihail Lăcătuşu” Braşov

Publicat de MIRELA ROTAR, 15 ianuarie 2019, 11:21
Batalionul 206 Artilerie ”General Mihail Lăcătuşu” sărbătoreşte astăzi 50 de ani în slujba patriei. Cu acest prilej, organizează, începând cu ora 12.00, la sediul din localitatea Ghimbav, o ceremonie militară şi religioasă.
Batalionul 206 Artilerie ”General Mihail Lăcătuşu”, subordonat Brigăzii 2 Vânători de Munte ”Sarmizegetusa”, este o unitate de sprijin de luptă, specializată în ducerea acţiunilor de luptă în teren muntos-împădurit, structură destinată NATO, în vederea sprijinirii acţiunilor militare în sistem integrat, pe teritoriul naţional, şi a acţiunilor de menţinere şi impunere a păcii, în teatrele de operaţii externe.
Începând din anul 2006, misiunile batalionului s-au diversificat. Astfel, militarii din cadrul unităţii au participat la exerciţii naţionale şi internaţionale, la misiunile Brigăzii 2 Vânători de Munte ”Sarmizegetusa” din teatrele de operaţii din Kosovo, Irak şi Afganistan, precum şi la misiunea din cadrul Grupului de Luptă NATO, din Polonia,.