5.700 de elevi din Sibiu fac școala online
Publicat de MIRELA ROTAR, 29 septembrie 2021, 15:43 / actualizat: 29 septembrie 2021, 17:34
32 de elevi și preșcolari și 8 cadre didactice din județul Sibiu au fost confirmate pozitiv, în ultimele 24 de ore, la testarea pentru virusul SARS-CoV 2.
Astfel, de mâine, alți 803 elevi din mai multe clase din școlile județului vor trece la învățământ on-line pentru următoarele două săptămâni.
La ora actuală, peste 5700 de elevi din județul Sibiu, adică 8,7% din totalul lor, își desfășoară cursurile exclusiv on-line din cauza cazurilor de îmbolnăviri în rândul elevilor și profesorilor.
De la începutul semestrului I al anului școlar , un număr de 69 cadre didactice și 180 preșcolari și elevi din județul Sibiu au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2