4 şcoli din Mureş premiate pentru adunarea peturilor de pe Mureş
Publicat de radiomures, 20 iunie 2012, 00:00
Proiectul, derulat în primele luni ale acestui an, a fost demarat de Adiministraţia Parcului Natural „Defileul Mureşului Superior” (care aparţine de Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni), cu sprijinul a patru şcoli din Mureş, a declarat şeful Pazei Parcului Natural, ing. Ştefan Bicăjan.
Administraţia Parcului Natural „Defileul Mureşului Superior” a pus la bătaie două premii, constând într-un laptop, pe care l-a câştigat Şcoala din Răstoliţa, care a colectat peste 800 de kg, şi un e-book, locul al II-lea, obţinut de Şcoala din Deda-Bistra.
Premierea a avut loc loc în 18 iunie, a mai spus reprezentantul organizatorilor, Ştefan Bicăjan.
De asemenea, şcolile au obţinut şi banii pe care firma de recliclare din Reghin i-a plătit pentru aceste deşeuri.
Adela Moldovan