480 de amenzi, aplicate de pompieri obiectivelor cu destinaţie turistică sau altor spaţii publice

Publicat de MIRELA ROTAR, 14 august 2018, 10:34
În vederea reducerii posibilităţilor de producere a unor evenimente care să umbrească minivacanţa de Sărbătoare Adormirii Maicii Domnului, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus unităţilor subordonate adoptarea măsurilor menite să asigure un nivel ridicat de protecţie la nivelul comunităţilor.
În acest sens, premergător minivacanţei, au fost derulate 1.112 controale de prevenire şi recunoaşteri în lăcaşurile de cult unde vor fi organizate slujbe religioase şi unde se preconizează participarea unui număr mare de credincioşi.
Activităţi similare s-au desfăşurat şi în cazul obiectivelor cu destinaţie turistică sau a altor spaţii publice.
În urma acţiunilor de control, au fost aplicate 480 amenzi în valoare de aproximativ 960.000 lei şi peste 2700 de avertismente, neexistând situaţii care să impună dispunerea măsurii complementare de oprire a funcţionării obiectivelor.
Rodica BOARIU